• This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Biserica „Înălțarea Domnului” Arieșeni

BisericaInaltadeaDomnului-Arieseni (7)Biserica „Înălțarea Domnului” Arieșeni a fost construită între anii 1791 – 1829. A fost făcută în întregime din lemn, în forma și stilul bisericilor maramureșene. Pictura a fost aplicată direct pe lemn de catre pictorul Mihai din Abrud și a fost finalizată în 1829.  Primul clopot al bisericii a fost adus din Statele Unite ale Americii fiind cumpărat și adus de către moți stabiliți acolo.  

Una dintre piesele valoroase ale bisericii este crucea de pe masa sfântului altar, donată de generalul Corcheș – general în armata lui Avram Iancu.

Până în prezent în ea au slujit 10 generatii de preoti. Bisericuța a fost renovată de mai multe ori.

În prezent slujbele nu se mai țin în aceasta - fiind neîncăpătoare- ci in noua biserica din Arieșeni construită cu sprijinul credincioșilor din Arieșeni sub coordonarea preotului Chișu Bazil. Noua biserică a fost finalizată și sfințită în iulie 2011. La sfințirea bisericii au participat Înalt Preasfințitul Irineu – arhiepiscop de Alba Iulia, primarul comunei Marin Vasile Jurj, consilieri locali, autoritați județene, primari din alte localitați ale Țării Moților și bineînțeles localnicii ce urmează să se roage în acest sfânt locaș.

La maslul ce are loc în fiecare primăvară și la Înviere participă un număr mare de localnici și turiști.

Biserica „Înălțarea Domnului” Arieșeni este considerat monument istoric și face parte din patrimoniul culturii naționale.

Cum ajung la „Biserica Înălțarea Domnului” Arieșeni?

Biserica se găsește pe un mic deal din centrul comunei Arieșeni, fiind ușor de găsit.

Galerie foto biserica Arieseni


© 2021 Arieseni.pro. Toate drepturile rezervate.